9-17 – cum să ne recâștigăm viața după job

Pentru cei mai mulți dintre noi, viața urmează coordonatele trasate de societate: suntem susținuți să intrăm într-un sistem educațional, apoi să ne găsim un loc pe piața de muncă, pentru ca după o anumită vârstă să intrăm la pensie. Așa se face că, dacă alegem să urmăm acești pași, ce facem cu timpul nostru este în mare parte dictat de activitatea noastră profesională. Iar în condițiile în care petrecem în medie opt ore dormind, opt ore la job, și între una și trei ore pregătindu-ne pentru ce avem de făcut și mergând dintr-un loc în altul, timpul rămas liber devine foarte prețios. Așadar, ce putem face pentru a-l valorifica pe cât posibil, pentru a ne trăi viața cu sens și mulțumire? Iată câteva idei, dintr-o perspectivă centrată pe persoană.

Continue reading 9-17 – cum să ne recâștigăm viața după job

Psihoterapia ca un paratrăsnet

Una dintre întrebările pe care le primesc cel mai des este cum reușesc să fac față, dacă nu cumva mă copleșesc, apasă și urmăresc greutățile clienților mei. De cele mai multe ori, oamenii care mă întreabă asta se gândesc cu îngrijorare și compasiune la mine, e o întrebare care vine pe aripile empatiei. Adevărul e că o parte fundamentală din pregătirea mea ca psihoterapeut a avut (și are în continuare) de-a face cu asta, și lucrul despre care întreabă este mai complex decât ar putea să pară. Dar pe scurt, cred că psihoterapia, prin relația psihoterapeutică pe care se bazează, este în anumite privințe ca un fel de paratrăsnet: poate să primească descărcări emoționale majore și să ofere împământare, fără ca impactul unor asemenea energii să fie devastator. Acest articol este o încercare de a le răspunde mai pe larg celor care m-au întrebat, și un argument pentru psihoterapie.  

Continue reading Psihoterapia ca un paratrăsnet

Despre speranță și uși deschise

Anul acesta Conferința Internațională de Psihoterapie Centrată pe Persoană și Experiențială a avut ca temă speranța și cum poate fi ea facilitată la nivel personal dar și în plan social. S-a vorbit mult despre ea, într-un context în care ne confruntăm adesea cu deznădejde, disperare și lipsă de speranță, dar și despre curaj și încredere (dintr-o perspectivă în care speranța era și ea unul dintre relele din cutia Pandorei). Și totuși, ce m-a frapat cel mai mult a fost că oamenii nu aveau neapărat nevoie de speranță sau de vreo altă forță mobilizatoare, ci de a fi într-un contact semnificativ și autentic unii cu alții, cu ei înșiși, cu Lumea în care trăiesc.

Continue reading Despre speranță și uși deschise

Configurațiile self-ului

„Cum sunt eu?”

Ce vă răspundeți la această întrebare? Și din ce perspectivă priviți lucrurile?

Este o întrebare foarte personală, și în același timp foarte generală. Printre altele, este și una din întrebările cheie ale psihoterapiei centrate pe persoană, de la care poate porni un proces explorator profund și extins. De cele mai multe ori, răspunsul nu este nici pe departe unul singur, și pe deasupra variază de la moment la moment. Suntem mereu în mai multe feluri, și în continuă schimbare. Cu toate astea, unele feluri de a fi sunt mai clar conturate decât altele, mai stabile și mai constante, și se exprimă în moduri coerente și ușor recognoscibile ca aparținând unei structuri unitare, din aceeași zonă a self-ului. Au primit mai multe nume de-a lungul timpului – de exemplu „părți”, „voci”, sau pur și simplu „moduri de a fi” – dar în psihoterapia centrată pe persoană ele se numesc „configurații”.

Continue reading Configurațiile self-ului

Cum mai ești? – un grup de dezvoltare personală

Grupurile de dezvoltare și de terapie sunt o preocupare constantă pentru mine, îmi aduc bucurie și mă ajută să cresc și să învăț despre mine, oameni și lume. Cred în puterea lor de a face o diferență pozitivă în viață și tocmai de aceea, insist în privința lor. „Cum mai ești?” este un concept pentru un grup de dezvoltare personală la care lucrez de ceva vreme și pe care m-am hotărât să îl organizez periodic, de două ori pe an.

Continue reading Cum mai ești? – un grup de dezvoltare personală

Reglarea emoțională – ce facem cu emoțiile noastre?

Am fost de curând la un eveniment – două zile de prezentări și un workshop ținute de Greet Vanaerschot la invitația Asociației Române de Psihoterapie Centrată pe Persoană – care mi-a mai dat un plus de entuziasm pentru cercetare, m-a repus în contact direct cu teoria și m-a ajutat să-mi mai lărgesc înțelegerea despre terapie, despre oameni și despre mine însămi. Dar unul dintre lucrurile care au rămas cel mai mult cu mine din întâlnirea aceasta a fost că mi-a adus aminte de cât de importantă este de fapt reglarea emoțională – capacitatea de a ne gestiona emoțiile, de a le putea conține și lucra cu ele, fără să ne lăsăm copleșiți de ele, și fără să le evităm sau distorsionăm.

Continue reading Reglarea emoțională – ce facem cu emoțiile noastre?

Grupurile de dezvoltare și de terapie

De când mă știu sunt fascinată de grupuri. Când eram mică mi se păreau absolut fantastice găștile de copii din blocurile din jur, acum sunt plină de admirație pentru grupurile de lucru în care fiecare își pune pasiunea și iscusințele pentru înfăptuirea unui scop comun. Dar grupurile care mă captivează cel mai mult sunt cele de dezvoltare și de terapie, în care scopul comun este crearea unei experiențe care să fie benefică într-un fel sau altul pentru fiecare participant (terapeutic, sau în sensul dezvoltării personale). Oferă o mulțime de posibilități de învățare și de a fi, și procesul de schimbare (curativ sau de dezvoltare) pe care îl declanșează poate fi uneori mai intens și mai rapid într-un grup față de cel dintr-o relație individuală. Nu cred însă că cele două modalități de lucru pot fi substituite una alteia, ci că ele se completează reciproc (alegerea pentru o formă sau alta – sau pentru amândouă – fiind în primul rând personală).

Continue reading Grupurile de dezvoltare și de terapie

Parkour Revelations – ce înseamnă parkour-ul pentru mine

Parkour-ul este pentru mine o revelație. Da, este spectaculos și la o adică ar putea merge mână în mână cu teribilismul, și probabil că cei mai mulți traceuri sunt adolescenți sau tineri adulți de sex masculin. Dar cu toată strălucirea lui, parkour-ul este ceva complex și profund semnificativ și care antrenează ființa în mod plenar. Spun „ceva” pentru că nu mă pot hotărî între a-l numi sport, disciplină, artă, mișcare, filosofie, fel de a fi. Deși pentru mine este în egală măsură și terapie. Și o continuă revelație.

Continue reading Parkour Revelations – ce înseamnă parkour-ul pentru mine

Nerăbdarea față de ritmul schimbării interioare

A trecut ceva vreme de la ultimul meu articol, și mi-am dat seama că va mai dura ceva până voi scrie cele două articole pe care le am în plan (unul despre parkour, și unul despre reglarea emoțională). Între timp, însă, îmi mai vin idei, îmi mai pun întrebări sau mai aflu sau înțeleg lucruri pe care vreau să le dau mai departe. Așa că m-am gândit să încep un nou tip de articole, mai scurte (și mai dese), despre câte ceva care mă preocupă la un moment dat.

Unul dintre lucrurile la care m-am gândit în ultimul timp este lipsa de răbdare față de ritmul în care se produc schimbările interioare. Am întâlnit multe persoane (în cabinet și în afara lui, și mă număr și eu printre ele) care au avut dintr-o dată un fel de revelație. Ceva s-a întâmplat și și-au dat seama că felul lor de a fi de până atunci nu mai era potrivit cu felul în care vor de fapt să-și trăiască viața, și-au schimbat perspectiva asupra ei și asupra lor înșiși, au ajuns la concluzii noi în privința valorilor pe care să le urmeze.

Continue reading Nerăbdarea față de ritmul schimbării interioare

Ascultarea empatică – de ziua ei, 21 octombrie

Pe 21 octombrie este Ziua Mondială a Ascultării, și o sărbătorim și în București, drept „Ziua Ascultării Empatice”. Vineri la prânz, între 11:00 și 13:00, pregătim un workshop pentru studenți din cadrul facultății de psihologie, iar pe seară, între 18:00 și 21:00 vă aștept împreună cu colegii mei din Asociația Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană la Seneca AntiCafe. Voi fi printre ascultători și timp de câte douăzeci de minute voi asculta empatic pe oricine se va așeza în fața mea. Există și o întrebare pe care o vom pune: „cum te simți în lume si în viață?”, în caz că nu aveți idee cu ce să începeți.

Continue reading Ascultarea empatică – de ziua ei, 21 octombrie