Psihoterapia ca un paratrăsnet

Una dintre întrebările pe care le primesc cel mai des este cum reușesc să fac față, dacă nu cumva mă copleșesc, apasă și urmăresc greutățile clienților mei. De cele mai multe ori, oamenii care mă întreabă asta se gândesc cu îngrijorare și compasiune la mine, e o întrebare care vine pe aripile empatiei. Adevărul e că o parte fundamentală din pregătirea mea ca psihoterapeut a avut (și are în continuare) de-a face cu asta, și lucrul despre care întreabă este mai complex decât ar putea să pară. Dar pe scurt, cred că psihoterapia, prin relația psihoterapeutică pe care se bazează, este în anumite privințe ca un fel de paratrăsnet: poate să primească descărcări emoționale majore și să ofere împământare, fără ca impactul unor asemenea energii să fie devastator. Acest articol este o încercare de a le răspunde mai pe larg celor care m-au întrebat, și un argument pentru psihoterapie.  

Continue reading Psihoterapia ca un paratrăsnet

Despre speranță și uși deschise

Anul acesta Conferința Internațională de Psihoterapie Centrată pe Persoană și Experiențială a avut ca temă speranța și cum poate fi ea facilitată la nivel personal dar și în plan social. S-a vorbit mult despre ea, într-un context în care ne confruntăm adesea cu deznădejde, disperare și lipsă de speranță, dar și despre curaj și încredere (dintr-o perspectivă în care speranța era și ea unul dintre relele din cutia Pandorei). Și totuși, ce m-a frapat cel mai mult a fost că oamenii nu aveau neapărat nevoie de speranță sau de vreo altă forță mobilizatoare, ci de a fi într-un contact semnificativ și autentic unii cu alții, cu ei înșiși, cu Lumea în care trăiesc.

Continue reading Despre speranță și uși deschise

Configurațiile self-ului

„Cum sunt eu?”

Ce vă răspundeți la această întrebare? Și din ce perspectivă priviți lucrurile?

Este o întrebare foarte personală, și în același timp foarte generală. Printre altele, este și una din întrebările cheie ale psihoterapiei centrate pe persoană, de la care poate porni un proces explorator profund și extins. De cele mai multe ori, răspunsul nu este nici pe departe unul singur, și pe deasupra variază de la moment la moment. Suntem mereu în mai multe feluri, și în continuă schimbare. Cu toate astea, unele feluri de a fi sunt mai clar conturate decât altele, mai stabile și mai constante, și se exprimă în moduri coerente și ușor recognoscibile ca aparținând unei structuri unitare, din aceeași zonă a self-ului. Au primit mai multe nume de-a lungul timpului – de exemplu „părți”, „voci”, sau pur și simplu „moduri de a fi” – dar în psihoterapia centrată pe persoană ele se numesc „configurații”.

Continue reading Configurațiile self-ului

Reglarea emoțională – ce facem cu emoțiile noastre?

Am fost de curând la un eveniment – două zile de prezentări și un workshop ținute de Greet Vanaerschot la invitația Asociației Române de Psihoterapie Centrată pe Persoană – care mi-a mai dat un plus de entuziasm pentru cercetare, m-a repus în contact direct cu teoria și m-a ajutat să-mi mai lărgesc înțelegerea despre terapie, despre oameni și despre mine însămi. Dar unul dintre lucrurile care au rămas cel mai mult cu mine din întâlnirea aceasta a fost că mi-a adus aminte de cât de importantă este de fapt reglarea emoțională – capacitatea de a ne gestiona emoțiile, de a le putea conține și lucra cu ele, fără să ne lăsăm copleșiți de ele, și fără să le evităm sau distorsionăm.

Continue reading Reglarea emoțională – ce facem cu emoțiile noastre?

Incongruența

Am început mai demult o serie de articole despre congruență. Am scris despre ce este și cum este ea, dar imaginea nu poate fi completă fără opusul sau lipsa ei: incongruența. Spun asta pentru că în noi nu există de regulă congruență sau incongruență în stări pure, ci și una și cealaltă – ele se completează și sunt într-o permanentă dinamică. Termenul „incongruență” este unul amplu și – deși nu se rezumă la asta – se referă inclusiv la ceea ce în afara psihoterapiei rogersiene intră în sfera psihopatologiei. Astfel, el este cel mai apropiat concept pe care abordarea îl are de noțiunea de „boală” sau de cea de „tulburare”.

Continue reading Incongruența

Congruența – cum este?

Am scris mai demult despre ce este congruența. Spuneam atunci că aceasta „este acordul, concordanța între lucrurile pe care le trăiesc și felul în care le înțeleg și integrez.” Dar tocmai pentru că vorbesc despre conștientizare și integrare, pot să aduc în discuție mai multe dimensiuni ale congruenței. Cât de pătrunzătoare și de întinsă este ea ține de nivelul de maturitate psihosocială și – pentru că este un proces – de atenția și preocuparea pentru actualizare. Actualizare, adică aducerea la zi a felului în care mă comport, trăiesc și sunt, în conformitate cu condițiile prezente, interne și externe, ale situației mele de viață. Cu alte cuvinte, congruența poate fi în mai multe feluri, și a înțelege cum este ea ne poate ajuta să înțelegem de ce reprezintă chiar scopul psihoterapiei.

Continue reading Congruența – cum este?

Congruența – ce este?

Dintre conceptele de bază ale psihoterapiei centrate pe persoană, congruența este probabil cel mai important, dar și cel mai dificil de cuprins. Ea reprezintă scopul psihoterapiei, și este ceva ce psihoterapeutul trebuie să trăiască și să ofere în relația cu clientul. Există mai multe perspective asupra acestui concept complex, majoritatea concentrându-se pe diverse aspecte ale lui. În cele ce urmează îl voi descrie însă așa cum am ajuns acum să îl înțeleg, având grijă să îl prezint într-un mod cât mai unitar. Totuși, pentru a ușura citirea, voi împărți acest articol în trei. În prima parte (aceasta) voi scrie despre congruență pe scurt și într-un mod general. În cea de a doua voi intra în profunzimea lui, pentru a nu-i neglija complexitatea. Voi păstra a treia parte pentru incongruență – un concept opus, dar la fel de important pentru psihoterapia centrată pe persoană.

Continue reading Congruența – ce este?