Acceptarea de sine (ce înseamnă pentru mine, de exemplu)

N-am mai scris niciun articol de la sfârșitul lui octombrie. Începusem să scriu despre congruență, având în plan o serie de trei articole pe această temă. Nu am renunțat la plan. Dar am renunțat – de data aceasta – de la a scrie un articol pe care să-l fi pregătit cu mult timp înainte. De data asta, vreau pur și simplu să scriu, chiar dacă simt că n-am mai deschis de mult timp bagajul meu de cunoștințe să văd ce e pe acolo și ce și cum ar trebui reîmprospătat. De fapt, despre asta cred că va fi acest articol: despre nevoia mea de a fi cât mai pregătită, de a mă prezenta într-un mod cât mai aproape de ce înțeleg eu ca „perfect” (mereu o noțiune vagă), și despre ce creează asta în viața mea. Dar și despre alternativă: să mă accept așa cum sunt.

Continue reading Acceptarea de sine (ce înseamnă pentru mine, de exemplu)

Teoria dezvoltării personalității

După ce am scris despre empatie și despre acceptarea pozitivă necondiționată, am vrut să continui seria conceptelor-cheie pentru psihoterapia centrată pe persoană cu congruența. Mi-am dat seama însă că nu am cum să vorbesc despre congruență dacă nu spun mai înainte între ce și ce poate să existe ea. 🙂

Așa că m-am lansat într-un proces anevoios: de a explica, în cuvintele mele, ce spune teoria despre felul în care ne structurăm personalitatea, despre devenirea noastră. Ca să fie mai ușoară citirea, mai fluidă trecerea de la un concept la altul (și am scris despre multe!), am făcut o prezentare.

O găsiți aici. 🙂

Veți citi despre cum cred rogersienii că ne formăm ca persoane, despre forțele care ne influențează și structurile care se dezvoltă în noi: despre teoria dezvoltării personalității, din perspectiva terapiei centrate pe persoană. Concepte ca „self” și „self-concept”, sau „incongruență” sunt explicate foarte pe scurt și puse în legătură unele cu altele.

Dacă e vreun concept prin care credeți că am trecut prea repede, dați-mi de veste!

Să ne definim (în continuare) termenii

Cum spuneam în articolul precedent, cuvintele sunt foarte importante. În psihoterapia centrată pe persoană (dar și în cele mai multe abordări psihoterapeutice) ele sunt instrumente ale schimbării, tocmai deoarece comunicarea dintre psihoterapeut și clienții săi este în principal verbală. Dar acesta nu este singurul motiv. Una dintre funcțiile cele mai importante pe care le îndeplinesc cuvintele este, psihoterapeutic vorbind, aceea de a simboliza experiențe. Găsirea unor cuvinte potrivite pentru a ne defini trăirile este una dintre modalitățile cele mai obișnuite de a ne procesa experiențele. Bineînțeles, nu este singura modalitate. Ne putem simboliza trăirile și prin metodele artei, prin mișcare, prin sunet și așa mai departe. Totuși, cuvântul este unul dintre cele mai eficiente și des folosite mijloace pe care le avem la dispoziție pentru acest lucru, pentru că poate fi foarte specializat, foarte exact. Dar de ce să procesăm experiențele pe care le avem? Nu e suficient să trăim pur și simplu? Probabil că de multe ori da, este suficient. Însă cred că procesarea experienței devine o necesitate atunci când ea este una semnificativă, puternică, care ne mișcă într-un fel mai profund.

Continue reading Să ne definim (în continuare) termenii