Empatia – ceva ce cu toții putem face

Am scris până acum despre importanţa pe care o au cuvintele, şi articolele au fost – deşi interesante – destul de lungi şi stufoase. Mi-am zis că este timpul pentru o schimbare de perspectivă şi mă hotărâsem ca următorul articol – acesta – să fie despre Batman! Dar cum pot să scriu despre „Cavalerul întunecat” din perspectivă rogersiană (centrată pe persoană – sunt cam acelaşi lucru, şi denumirea vine de la întemeietorul acestei forme de terapie, Carl Rogers) fără să aduc vorba despre self-conceptul lui, sau despre tendinţa lui la actualizare (ca să dau doar două exemple)? Oricât aş vrea eu să scriu despre personaje din benzi desenate şi din alte medii artistice, trebuie mai întâi să merg până la capăt cu definirea termenilor şi să explic – pe scurt – conceptele de bază ale abordării centrate pe persoană. Acesta este primul dintr-o serie de articole cu acest scop: de a stabili o bază de înţelegere comună, astfel încât atunci când voi folosi un concept anume, să ştiţi exact la ce mă refer.

Am ales să sparg gheaţa cu un concept destul de cunoscut şi des folosit: „empatie” (şi derivatele lui, „a empatiza” şi „empatic”). În ciuda popularității lui, cuvântul poate fi înțeles din mai multe perspective, și – din păcate – este uneori folosit în mod eronat. Aşa că întrebarea „ce este empatia?” nu este una care primeşte cu uşurinţă un răspuns, acceptat de toată lumea. Tocmai pentru că sunt de fapt foarte multe de spus despre empatie, am ales să împart acest articol în trei părți (varianta inițială se mândrea cu patru pagini în Word, muult prea mult pentru acest blog). Prima parte (aceasta) va privi empatia ca o capacitate – ceva ce oamenii pot face pentru că este în natura lor să facă; a doua parte va prezenta empatia din perspectiva specifică a psihoterapiei centrate pe persoană; în fine, cea de-a treia parte va compara empatia (în înțelegerea ei rogersiană) cu simpatia, mila și identificarea – concepte cu sens relativ apropiat și cu care poate fi uneori confundată. La sfârșit, chiar dacă nu veți fi aflat lucruri noi, sper ca ele să fie măcar un pic mai clare, sau cel puțin să vă aducă aminte despre câte lucruri minunate putem face datorită empatiei.

Așadar, ce este empatia? Probabil că cea mai la îndemână explicaţie a termenului ar fi că empatia înseamnă să te pui în pielea altcuiva – să-i înţelegi contextul, situaţia de viaţă, trăirile ş.a.m.d. ca şi cum ai fi tu în locul său. Dintr-o anumită perspectivă, empatia este ceva ce putem face – o capacitate. Dicționarul enciclopedic de psihologie al Universității din București din anul 1979 ne spune că empatia este „o modalitate de cunoaștere și înțelegere a altora. […] Într-o accepție mai largă empatia este capacitatea oamenilor de a înțelege trăirile altora (M. Ralea) și de a anticipa și prevede comportamentul altora în situații date pe baza acestei capacități (V. Pavelcu).” (Volumul A-F, paginile 457-458)

Cu siguranţă, cu toţii (sau aproape) putem face acest lucru, cu toții suntem empatici, în diferite grade. În general, ne putem da cu ușurință seama când cineva este bucuros sau nervos, când este trist sau speriat. Recunoaștem emoțiile celorlalți și putem deduce motivele care le-au cauzat, dacă aflăm câteva informații în plus. De multe ori, recunoașterea aceasta se face prin intermediul limbajului non-verbal și al celui para-verbal – adică prin mimică, gestică, postura corpului, și prin tonul, intensitatea și ritmul vocii (etc.) – și este de multe ori inconștientă: o facem fără să ne dăm neapărat seama cum, și de cele mai multe ori fără să ne propunem.

Una dintre explicațiile pe care le-am întâlnit cel mai des pentru empatie este că putem înțelege prin ce trece un altul pentru că și noi am trecut prin experiențe similare. Ei bine, acest lucru nu este deloc departe de adevăr. La sfârşitul secolului trecut, o echipă de cercetători de la Universitatea din Parma din Italia a descoperit un nou tip de neuroni – neuronii-oglindă – care au un rol important în procesul de imitaţie, dar care participă cel mai probabil şi la procesul empatiei. Practic, atunci când observăm pe cineva făcând o acţiune, aceşti neuroni-oglindă reacţionează ca şi cum noi înşine am face acea acţiune.

Empatia este așadar ceva ce avem cu toții pentru că suntem construiți la fel. Cum alegem să folosim această capacitate, însă, poate să difere foarte mult de la o persoană la alta, de la o situaţie la alta. Ca să dau un exemplu, să ne închipuim că stăm la o coadă şi în jurul nostru este foarte multă lume înghesuită într-un spaţiu mic. Oamenii sunt obosiţi, plictisiţi şi iritaţi – ne putem da seama de lucrul acesta pentru că suntem empatici. Dar putem alege să le vorbim tăios și să le reproșăm diverse lucruri (poate pentru că și noi suntem iritați și nerăbdători), sau să fim binevoitori şi înțelegători (poate pentru că suntem bine dispuși). Până la urmă, simplul fapt că ne folosim empatia nu înseamnă că suntem şi de acord cu ceea ce cunoaștem în acest fel!

Fiind un mijloc de cunoaștere, ceva cu care suntem cu toții dotați, în diverse grade, empatia este o capacitate care poate fi educată, perfecționată.  Așa cum auzul sau văzul pot fi dezvoltate, prin exercițiu, perseverență și atenție, să perceapă mai multe sunete sau culori decât în mod obișnuit, la fel și empatia poate deveni o modalitate foarte fină de cunoaștere, care ne face capabili să sesizăm și cele mai mici modificări ale trăirilor celorlalți. Astfel, în aceeași măsură în care auzul și văzul pot fi considerate instrumente pentru un muzician și pentru un pictor, la fel și empatia poate fi privită drept un instrument pentru un psihoterapeut.

Așadar, data viitoare voi scrie despre ce înseamnă a fi empatic din perspectiva psihoterapiei centrate pe persoană! Până atunci, vă las cu o prezentare despre empatie (în limba engleză) care mi-a plăcut foarte mult.

P.S.: Am scris de mai multe ori în articol că empatia este ceva ce avem cu toții, dar de cele mai multe ori am avut o mică rezervă – am fost atentă să scriu „aproape”, sau să specific „în diferite grade”. Motivul pentru această reținere este că există persoane care au un nivel al empatiei foarte, foarte mic. Ele sunt de cele mai multe ori persoane aflate în situații excepționale de viață, care au nevoie de un sprijin psihoterapeutic. Încă se fac cercetări cu privire la aceste fenomene.